Republica Moldova și Cehia au suficiente premise pentru aprofundarea și dezvoltarea relațiilor comercial-economice, inițierea și realizarea unor proiecte investiționale în toate domeniile de cooperare. O declarație în acest sens a fost făcută astăzi de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, în cadrul întrevederii cu Jiří Havlíček, ministru al Industriei și Comerțului din Republica Cehă.
Potrivit vicepremierului Octavian Calmîc, la moment, în relațiile bilaterale există întreg pachetul de acte normative, care permit dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre două state pe toate dimensiunile, inclusiv acordurile promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale în ceea ce privește impozitele pe venit și pe capital, etc. ”Toate aceste documente oferă numeroase avantaje agenților economici din ambele țări pentru a spori cooperarea bilaterală. Cifrele din comerțul bilateral indică rezultate pozitive și o creștere în ultimii doi ani, fapt care indică că există potențial nevalorificat pentru dezvoltarea relațiilor noastre”, a subliniat ministrul Economiei și Infrastructurii.
În opinia lui Octavian Calmîc, un impuls dezvoltării relațiilor bilaterale este așteptat în urma ședinței comisiei moldo-cehe pentru cooperare economică, care se desfășoară în perioada 20 – 21 septembrie la Chișinău, precum și a Business Forumului, organizat pentru oamenii de afaceri din ambele țări la Chișinău pe 21 septembrie.
La rândul său, Jiří Havlíček a accentuat că țara sa consideră Republica Moldova drept un partener atractiv pentru extinderea relațiilor comercial-economice și este interesată în aprofundarea acestora prin realizarea unor proiecte investiționale în domeniul mediului, infrastructurii, sectoarele energetic și agroalimentar, etc.
Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, oficialul ceh a mai menționat că Republica Moldova poate beneficia pe deplin de experiența Cehiei în prelucrarea deșeurilor, reabilitarea drumurilor, dezvoltarea tehnologiilor informaționale și alte domenii. Ministrul ceh al Industriei și Comerțului a mai spus că în țara sa există mai multe companii interesate în realizarea unor proiecte investiționale în republica Moldova, iar ședința comisiei mixte și Business Forumul fiind o platformă foarte bună pentru inițierea unor noi parteneriate între agenții economici din ambele state.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.09.2017Republica Cehă este interesată în dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Moldova
Comentarii (0)