Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.09.2017

Republica Moldova și Georgia pledează pentru intensificarea relaţiilor bilaterale

Republica Moldova și Georgia pledează pentru intensificarea relaţiilor bilaterale

Premierul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu omologul său georgian, Giorgi Kvirikashvili, în contextul participării la lucrările sesiunii a 72-a a Adunării Generale ONU, care se desfăşoară la New York. Discuțiile s-au axat pe stadiul actual al relaţiilor bilaterale și posibilitățile de activizare a dialogului moldo-georgian, inclusiv în cadrul organizațiilor internaționale.
 
Șeful Executivului de la Chișinău a remarcat legăturile strânse dintre cele două state, consolidate pe parcursul a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, pronunțându-se pentru continuarea schimbului de experienţă și expertiză în domenii cheie și aprofundarea cooperării în cadrul Parteneriatului Estic. Totodată, Pavel Filip a accentuat buna colaborare dintre Republica Moldova și Georgia pe segmentul integrării europene, accentuând că preluarea reciprocă a bunelor practici pe segmentul afacerilor interne, al justiţiei și al apărării va contribui la implementarea agendelor europene ale celor două țări.
 
În altă ordine de idei, Premierul georgian a confirmat disponibilitatea țării sale de a susține Republica Moldova în vederea includerii subiectului cu privire la retragerea trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova pe agenda sesiunii Adunării Generale ONU.
 
De asemenea, Premierii Filip şi Kvirikashvili au subliniat necesitatea consolidării eforturilor în vederea valorificării potenţialului comercial-economic între Republica Moldova şi Georgia, menționând, în context, desfăşurarea cu succes a primei şedinţe a Comisiei interguvernamentale moldo-georgiene de colaborare comercial-economică. Oficialii s-au arătat deschiși și pentru realizarea proiectelor comune de investiţii, crearea întreprinderilor mixte, precum și pentru cooperarea în domeniul diversificării surselor energetice, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus