Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.09.2017

PNUD reconfirmă sprijinul în dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova

PNUD reconfirmă sprijinul în dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova

Proiectele implementate în Republica Moldova cu suportul PNUD și posibilitățile de impulsionare a cooperării dintre părți au fost discutate, la New York, în cadrul întrevederii Premierului Pavel Filip cu Administratorul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Achim Steiner.
 
Prim-ministrul a apreciat rolul ONU în procesul de modernizare a țării noastre, remarcând asistența valoroasă în realizarea priorităţilor de dezvoltare a Republicii Moldova, inclusiv prin implicarea activă a echipei ONU în procesul de reevaluare a Strategiei Națională de Dezvoltare „Moldova 2020”. În context, Pavel Filip a exprimat gratitudine înaltului oficial pentru suportul acordat în naționalizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă încorporate în viitoarea strategie Moldova 2030.
 
În particular, șeful Executivului s-a referit la aprobarea noului program de ţară pentru perioada 2018-2022, care este rezultatul unui amplu proces naţional de consultare şi reflectă priorităţile de dezvoltare ale Republicii Moldova. „Vom continua să edificăm o relaţie bazată pe încredere pentru a asigura implementarea eficientă a noului program de ţară”, a remarcat Pavel Filip.
 
La rândul său, înaltul oficial PNUD a exprimat deschiderea spre colaborare și susținerea deplină în dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova.
 
Oficialii s-au pronunţat pentru intensificarea dialogului dintre Guvernul Republicii Moldova şi PNUD şi realizarea cu succes a obiectivelor de dezvoltare durabilă, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus