Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
25.09.2017

Guvernul chinez a aprobat finanțarea proiectului de procurare și instalare a altor două scanere ultra-performante la posturile vamale Aeroportul Internațional Chișinău și Ocnița 1 (feroviar)

Anunțul a fost făcut de către Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, E.S. Zhang Yinghong, în cadrul întrevederii cu Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.

Conform înțelegerilor, primul echipament de scanare urmează a fi instalat pe aeroportul din Capitală până la sfârșitul acestui an, iar construcția celui de-al doilea scaner în postul vamal Ocnița 1 (feroviar) este preconizată pentru primul semestru al a. 2018. Astfel, Republica Moldova devine prima țară din regiune care va dispune de asemenea echipamente.

În alocuțiunea sa, E.S. Zhang Yinghong, a declarat că aceste investiții sunt justificate pe deplin de rezultatele vizibile înregistrate de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova odată cu sporirea semnificativă a volumului încasărilor la bugetul de stat, precum și a ratei de depistare a fraudelor vamale. Totodată, Excelența Sa și-a exprimat disponibilitatea susținerii și promovării altor proiecte de asistență tehnică, orientate spre dezvoltarea capacităților instituționale ale Serviciului Vamal. 

La rândul său, Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie i-a mulțumit Excelenței Sale pentru receptivitatea și sprijinul constant al eforturilor autorității vamale a Republicii Moldova de a se alinia standardelor internaționale în domeniul administrării vamale, precizând că instituția va continua identificarea a noi instrumente de asigurare a securității economice a statului.

Potrivit Serviciului Vamal, primul scaner staționar a fost donat de către Guvernul Republicii Populare Chineze în anul 2015, fiind instalat în postul vamal ”Leușeni”.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus