Republica Moldova și Ucraina își vor intensifica dialogul pe dimensiune parlamentară în vederea implementării consecvente a Acordurilor de Asociere cu UE.
Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Ucrainei Volodimir Groisman, aflat într-o vizită în Republica Moldova.
”Ne bucurăm că există o cooperare bună între țările noastre, în special la nivel guvernamental, vom pune accent în continuare și pe dimensiunea parlamentară. Ne dorim mesaje comune în domeniul integrării europene, deoarece avem aceleași rezultate, respectiv aceleași provocări și pericole în acest domeniu”, a menționat Andrian Candu, mulțumind Ucrainei pentru sprijinul oferit Republicii Moldova.
În context, Andrian Candu a anunțat că, în timpul apropiat, la Chișinău, va avea loc conferința Speakerilor, eveniment care va pune accent pe perspectiva europeană a Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei. Anul acesta, a fost expediată Parlamentului European declarația comună a Parlamentului Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, prin care se solicită deschiderea perspectivei de aderare la Uniunea Europeană. De asemenea, speakerii Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei au transmis o invitație trilaterală Speakerului american Paul Ryan să viziteze regiunea noastră.
În cadrul discuțiilor, Speakerul a precizat că salutabil ar fi deschiderea mai multor puncte de control comune la trecerea frontierei, fapt ce ar permite controlul mai eficient al granițelor celor două țări, respectiv asigurarea securității acestora.
Oficialii au discutat și despre măsurile de contracarare a propagandei la nivel regional, precum și realitățile social-economice.
La rândul său, Prim-ministrul Ucrainei s-a referit la importanța desfășurării unor proiecte comune, care să fortifice relațiile bilaterale, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
07.10.2017Republica Moldova și Ucraina își vor intensifica dialogul parlamentar în vederea implementării Acordurilor de Asociere cu UE
Comentarii (0)