Noile domenii de competenţă ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), preluate în contextul reformei instituționale, au constituit subiectul audierilor publice organizate, în ședința de astăzi, a Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară.
În raportul prezentat, directorul adjunct ANSA, Vsevolod Stamati a menționat că protecţia drepturilor consumatorilor, controlul produselor alcoolice şi siguranţa ocupaţională sunt noile domenii de competență preluate de instituție în procesul de reformare instituțională. ”Activitatea de bază a ANSA este cea de inspecţie şi control pe tot parcursul lanțului alimentar. În context, au fost elaborate 115 proceduri operaţionale, care sunt puse în aplicare de către inspectori. Totodată, numărul actelor permisive eliberate de instituție s-au micșorat de la 37 la 8 acte”, a precizat directorul adjunct.
Potrivit oficialului, recent au fost lansate 4 posturi de control veterinar şi fitosanitar la frontieră, echipate în conformitate cu cerinţele UE (Tudora, Giurgiulești, Criva, Leușeni), astfel ne-am aliniat la practicile europene de control în acest domeniu. La fel, a fost implementat sistemul TRACES, un sistem informatic european destinat înregistrării, validării şi controlului documentelor veterinare.
Cu referire la domeniul siguranţei produselor alimentare, directorul adjunct a spus că ANSA efectuează anual controale, precum și monitorizează domeniul siguranţei alimentelor. Au fost elaborate recomandări pentru definirea calităţii produselor alimentare admise pentru achiziţii publice în instituţiile educaţionale, precum și instrucțiuni pentru organizarea alimentaţiei copiilor în școli și grădinițe. În rezultat, din 1224 blocuri alimentare din cadrul instituţiilor de învăţământ preşcolar, 923 sunt ajustate cerinţelor legislaţiei în vigoare.
În cadrul discuțiilor, deputații au adresat numeroase întrebări și au anunțat că trimestrial vor fi organizate audieri ale activității instituției, în scopul controlului parlamentar de evaluare a impactului legislației în domeniu. De asemenea, au recomandat ANSA să soluționeze problemele înregistrate în urma auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi, precum și să implementeze campanii de informare a populației cu privire la consumul sănătos de produse alimentare.
În sesiunea curentă de toamnă, Parlamentul și-a trasat ca obiectiv prioritar procedura de control parlamentar asupra implementării legislației, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.10.2017Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, audiată la Comisia agricultură și industrie alimentară
Comentarii (0)