Trimite e-mail | Printeaza
Politic
01.11.2017

Acordul moldo-ucrainean privind controlul în comun la frontieră, aprobat de Guvern

Acordul moldo-ucrainean privind controlul în comun la frontieră, aprobat de Guvern

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Executivul Ucrainei privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și obiectelor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene.
 
Controlul în comun va fi aplicat la toate punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, atât în cazul transportului auto, cât și a celui feroviar. Acest fapt va eficientiza interacțiunea instituțiilor cu funcții de control la frontieră din cele două state şi va facilita traficul de persoane și de mărfuri.
 
„A fost o cale lungă, de 25 de ani, și în sfârșit putem spune cu certitudine că noi vom controla frontierele Republicii Moldova atât din Est, cât și din Vest”, a spus, în context, Premierul Pavel Filip.
 
Acordul privind controlul în comun la frontiera moldo-ucraineană a fost semnat în cadrul vizitei oficiale din 6 octombrie curent a Premierului Ucrainei, Volodimir Groisman, în Republica Moldova, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus