Angajații Poliției de Frontieră s-au reunit în ședință de lucru cu grănicerii ucraineni, în vederea elaborării unui Plan de acțiuni cu privire la intensificarea cooperării între instituțiile de frontieră ale R. Moldova și Ucrainei pe domeniile de securitate a frontierei comune.
În discuții, părțile au făcut referiri la aspectele de dezvoltare a conceptului de control comun în punctele de trecere, nemijlocit pe segmentul central al R. Moldova, dar și extinderea activității de patrulare comună a frontierei moldo-ucrainene. Totodată, au fost abordate acțiunile care sunt desfăşurate cu scopul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii la frontiera comună, cât și prezentate din rezultatele activității organelor operative. În context, s-a menționat că datorită cooperării pragmatice și a acţiunilor coordonate, situația operativă la hotarul comun este menţinută în stare de normalitate.
Evenimentul s-a încheiat cu semnarea procesului-verbal al întrevederii de lucru, fiind aduse mulţumiri reciproce pentru discuţiile productive.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
01.11.2017Angajații Poliției de Frontieră s-au reunit în ședință de lucru cu grănicerii ucraineni
Comentarii (0)