Guvernul a decis să edifice în orașul Căușeni un monument în memoria Maestrului Ion Ungureanu, actor și regizor, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, ministru al Culturii și Cultelor în perioada 1990-1994.
Ion Ungureanu s-a născut la 2 august 1935 în satul Opaci, raionul Căușeni. Activitatea profesională și-a început-o în calitate de actor la teatrul „Luceafărul” din Chișinău, ulterior a devenit director artistic al teatrului, precum și regizor la teatrul Armatei din Moscova, Federaţia Rusă. Pentru activitatea sa, Ion Ungureanu a fost distins cu Ordinul Republicii, Ordinul de Onoare şi medalia „Meritul Civic”. Ion Ungureanu s-a stins din viață la 28 ianuarie 2017.
Cheltuielile pentru edificarea bustului şi amenajarea terenului aferent vor fi acoperite din contul mijloacelor financiare ale bugetului raional Căușeni.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
01.11.2017În orașul Căușeni va fi edificat bustul lui Ion Ungureanu
Comentarii (0)