Procuratura Anticorupţie a deferit justiţiei cauza penală de învinuire de abuz de serviciu a şapte persoane, implicate în tentativa de deposedare ilegală a bunurilor statului.
Amintim că, la finele anului trecut procurorii au efectuat percheziţii în biroul unui reprezentant al Comitetului de Creditare al ÎS „Uzina de Bijuterii Giuvaier”, care este angajat al Ministerului Economiei, precum şi altor persoane implicate în fapta infracţională în vederea identificării documentelor şi altor obiecte ce au importanţă pentru stabilirea circumstanţelor cazului. Percheziţiile au avut loc în cadrul unei cauze penale, iniţiate în luna noiembrie 2016, pe faptul abuzului de serviciu, soldat cu urmări grave intereselor publice şi a falsului în acte.
Cauza penală a fost pornită în baza sesizării adresate Procuraturii Anticorupţie de către Prim-ministrul Republicii Moldova, prin care au fost reclamate pretinsele acţiuni ilicite ale lichidatorului ÎS „Uzina de Bijuterii Giuvaier”, aflată în procedură de faliment. În concret, ilegalităţile au fost admise la examinarea pricinii în procedura de insolvabilitate, intentată faţă de Uzina de Bijuterii Giuvaier, al cărui fondator este Ministerul Economiei, încercându-se deposedarea statului de bunurile ce-i aparţin cu drept de proprietate în valoare de peste 20 milioane de lei.
Potrivit celor constatate, fără a avea temei de a poseda sub nume de proprietar bunurile aflate în proprietatea statului, lichidatorul ÎS „Uzina de Bijuterii Giuvaier” în procedură de faliment a înstrăinat la licitaţie bunul aflat în administrarea Ministerului Economiei.
Printre persoanele învinuite se numără angajaţi ai Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Serviciului Fiscal de Stat, Ministerul Economiei, doi lichidatori autorizaţi şi alţii.
Pentru abuz de serviciu soldat cu urmări grave legislaţia prevede amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. De asemenea, învinuiţii urmează să restituie cheltuielile judiciare în valoare de peste 90 mii lei, anunță Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
02.11.2017Şapte persoane implicate în tentativa de deposedare ilegală a bunurilor statului vor compărea în instanţa de judecată
Comentarii (0)