Obiectivele și așteptările Republicii Moldova în contextul Summitului Parteneriatului Estic de la Bruxelles au fost discutate în cadrul ședinței Comitetului Parlamentar pentru Integrare Europeană, prezidată de Vicepreședintele Parlamentului Iurie Leancă.
La audierile organizate pe platformă parlamentară au fost prezenți, în premieră, și experți ai societății civile.
”E important să avem obiective ambițioase, dar și realiste pentru Summitul Parteneriatului Estic. Discuțiile sunt importante pentru a identifica soluții pe termen imediat și mediu, cu impact pentru cetățeni, pentru remedii sistemice, dar și pentru a comunica mai bine cu partenerii de dezvoltare”, a menționat Iurie Leancă.
Viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniela Morari s-a referit la obiectivele comune ale Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei, precizând că cele trei țări urmează să transmită un mesaj clar, lipsit de ambiguități, pentru continuarea sprijinului european oferit țărilor din cadrul Parteneriatului Estic. Potrivit Viceministrului, este important ca aspirațiile europene ale celor trei țări să fie recunoscute și să se regăsească în Declarația finală a Summitului.
În cadrul audierilor, deputații au solicitat informații Guvernului despre nivelul de implementare a condiționalităților prevăzute în suportul bugetar pentru anul 2017 din partea UE.
Viceministrul Daniela Morari a anunțat că Republica Moldova urmează să primească 21,49 mln euro din partea Uniunii Europene, până la sfârșitul anului curent, dacă UE va evalua pozitiv îndeplinirea condiționalităților.
Viceministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Luca a precizat că o tranșă de 14 mln de euro a fost debursată din fondurile ENPARD pentru realizările înregistrate în 2016, iar, în prezent, autoritățile depun eforturi pentru îndeplinirea unui șir de condiționalități tehnice, care ar permite debursarea unor noi fonduri.
Potrivit Viceministrului Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, Republica Moldova a îndeplinit circa 80% din obiectivele agreate cu partenerii externi, prevăzute în Strategia de modernizare a învățământului educațional-vocațional.
În cadrul ședinței, Ministrul Justiției Vladimir Cebotari a prezentat un raport al progreselor înregistrate în reforma justiției, precizând că, potrivit indicatorilor stabiliți, circa 84% din acțiunile prevăzute în Strategia de reformare a sectorului justiției au fost realizate, iar alte 10% sunt în proces de realizare. Rămân a fi nerealizate 2%, iar alte 4% reprezintă acțiuni care nu mai sunt actuale.
Vicepreședintele Parlamentului Iurie Leancă a îndemnat membrii Guvernului să depună eforturi susținute pentru a îndeplini la timp condiționalitățile prevăzute, astfel încât suportul bugetar prevăzut să ajungă la timp în Republica Moldova, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
07.11.2017Audieri în cadrul Comitetului Parlamentar pentru Integrare Europeană
Comentarii (0)