Trimite e-mail | Printeaza
Politic
08.11.2017

Relaţiile moldo-israeliene, discutate de Premierul Pavel Filip şi vicepreședinta Knessetului, Tali Ploskov

Relaţiile moldo-israeliene, discutate de Premierul Pavel Filip şi vicepreședinta Knessetului, Tali Ploskov

În cadrul vizitei oficiale întreprinse în Statul Israel, Prim-ministrul Pavel Filip a avut în seara zilei de astăzi o întrevedere cu Tali Ploskov, vicepreședinta Knessetului și copreşedinta grupului de prietenie parlamentară moldo-israeliană.
 
Oficialii au reiterat deschiderea pentru impulsionarea în continuare a relațiilor de prietenie și de cooperare dintre cele două state. În context, Prim-ministrul s-a referit la reformele promovate de Guvern privind îmbunătățirea mediului de afaceri și atragerea investițiilor străine în economia națională.
 
La rândul său, vicepreședinta Knessetului Statului Israel s-a arătat dispusă pentru a promova posibilitățile de investiții în țara noastră. De asemenea, Tali Ploskov a spus că a fost la începutul anului curent în Republica Moldova și are o atitudine aparte faţă de ţara noastră, de care o leagă amintiri frumoase. „Am încrederea că împreună putem implementa mai multe proiecte în beneficiul cetățenilor din Republica Moldova și Israel”, a mai spus oficialul israelian.
 
În această ordine de idei, Pavel Filip a menţionat importanţa încheierii unui acord de protecţie socială a cetăţenilor Republicii Moldova, care lucrează în Israel. Tali Ploskov a promis să susţină semnarea unui astfel de document.
 
De asemenea, în cadrul dialogului, Pavel Filip s-a referit la acțiunile întreprinse de Republica Moldova pentru condamnarea Holocaustului și combaterea antisemitismului. Premierul a menționat că în iulie 2016 Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declaraţia de acceptare a Raportului final al Comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului, prezidată de regretatul Elie Wiesel, iar în ianuarie 2017 Guvernul a aprobat un Plan de acţiuni privind implementarea acesteia. „Republica Moldova a aderat ca observator la Asociaţia Internaţională a Memoriei Holocaustului. Anual, pe 27 ianuarie, țara noastră marchează Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului și în curând la Chișinău va fi deschis un muzeu al istoriei evreilor”, a menţionat Pavel Filip.
 
Tali Ploskov a apreciat această decizie a autorităţilor Republicii Moldova: „Este o decizie corectă şi importantă nu doar pentru evrei, ci pentru toţi. Este o datorie în faţa istoriei”.
 
Oficialii au mai făcut un schimb de opinii privind cooperarea moldo-israeliană în domeniul sănătăţii, al apărării, al afacerilor interne, precum și cel al culturii. Pavel Filip şi Tali Ploskov au salutat, în context, organizarea Zilelor Culturii Republicii Moldova în Statul Israel.
 
Tali Ploskov este originară din Republica Moldova. Ea s-a născut în orașul Bălți.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus