Procedurile vamale impuse comerţului cu ţările membre la Acordul Central European de Comerţ Liber (CEFTA) ar putea fi simplificate. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de astăzi, acceptarea Protocolului adiţional 5 la Acordul de amendare şi aderare la CEFTA, adoptat la Belgrad, la 26 mai 2017.
Noul Protocol are drept scop facilitarea schimburilor comerciale prin simplificarea procedurilor la frontieră, în toate etapele de verificare, schimbul electronic de informaţii, precum şi recunoaşterea reciprocă a programelor naţionale și operatorilor economici autorizaţi.
Totodată, documentul presupune facilitarea comerţului regional şi internaţional prin reducerea barierelor administrative, tarifare şi netarifare. La fel, stabilește mijloacele şi obligaţiile în ceea ce priveşte schimbul de date între autorităţile vamale, în condiţia în care fiecare legislaţie naţională a ţărilor membre permite acest lucru.
Conform prevederilor Protocolului, pentru implementarea acestuia fiecare stat membru poate beneficia de asistenţă din partea donatorilor externi. Documentul va intra în vigoare după acceptarea sa de către două treimi dintre membrii CEFTA. Aceștia sunt Albania, Bosnia şi Herzegovina, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Serbia şi Kosovo.
În aceeași ședință, deputații au avizat consultativ inițierea negocierilor și aprobarea semnării Înțelegerii, prin schimb de note, dintre Guvernul Republica Moldova și Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară.
Documentele urmează a fi votate în plenul Legislativului, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
10.11.2017Proceduri vamale simplificate pentru țările membre CEFTA
Comentarii (0)