Reprezentanții companiilor Kroll și Steptoe & Johnson au efectuat, pe 7 noiembrie 2017, o vizită la Chișinău pentru a avea întrevederi cu reprezentanții mai multor instituții publice, cu scopul de a agrea structura și termenele strategiei de recuperare a activelor delapidate ca urmare a fraudei care a dus în 2014 la insolvabilitatea a trei bănci din Republica Moldova: Banca de Economii SA, Banca Socială SA și Unibank S.A..
Ședința de lucru a fost condusă de prim-ministrul, Pavel Filip. La întrunire au participat președintele Parlamentului, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), ministrul Economiei și Insfrastructurii, ministrul Justiției și reprezentanți ai Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupție, Centrului Național Anticorupție (CNA) și Agenției pentru recuperarea bunurilor infracționale (ARBI).
Reprezentanții companiilor Kroll și Steptoe & Johnson au prezentat o versiune actualizată a strategiei de recuperare a activelor delapidate, în care se ține cont de comentariile anterioare ale reprezentanților BNM, ARBI și ai Procuraturii Anticorupție. În particular, s-a discutat despre căile de inițiere a procedurilor legale în multiple juridicții, inclusiv modalitățile de recuperare a activelor în jurisdicții opace, cu structuri și procese juridice netransparente. Părțile au convenit că implementarea strategiei va fi condusă de către organele de anchetă și urmărire penală moldovenești cu sprijinul companiilor Kroll și Steptoe & Johnson. Aceasta presupune crearea unui cadru de analiză și schimb de informații obținute din investigațiile atât pe plan național, cât și internațional. Autoritățile din Republica Moldova vor crea un grup de lucru care va conlucra cu experții Kroll și Steptoe & Johnson și va obține, în mod regulat, informații actualizate cu privire la progresul înregistrat.
Potrivit BNM, reprezentanții consorțiului internațional au confirmat că al doilea raport de investigație este în fază finală de redactare și este planificat să fie transmis în următoarele câteva săptămâni. Părțile au discutat despre importanța informării publicului și partenerilor de dezvoltare despre rezultatele investigației, dar și necesitatea de a proteja derularea anchetei și de a nu prejudicia șansele de recuperare a activelor delapidate. Consultările la subiectul transparentizării și prezentării concluziilor raportului de investigație vor continua. Reprezentanții companiilor Kroll și Steptoe & Johnson au confirmat disponibilitatea de a colabora cu Procuratura Generală și ARBI după livrarea raportului, pentru a susține efortul de recuperare a bunurilor fraudate pe plan internațional, dar și pentru a solidifica baza de probe în procedurile inițiate pe plan național.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
13.11.2017Raportul de investigație a companiilor Kroll și Steptoe & Johnson este în fază finală de redactare
Comentarii (0)