Deputații au audiat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, instituțiile responsabile de executarea Hotărârii Parlamentului, adoptată în baza Raportului Comisiei speciale pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ.
Despre acțiunile întreprinse în vederea asigurării alimentației calitative a copiilor în instituțiile de învățământ au raportat responsabili din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Centrului Național de Sănătate Publică, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și Procuraturii Anticorupție.
Secretar general de Stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov a menționat că pentru responsabilizarea factorilor decizionali privind organizarea alimentației în instituțiile de învățământ la toate etapele procesului au fost elaborate mai multe acte normative care se află la etapa de examinare, avizare sau expertizare.
Potrivit oficialului, este vorba despre Instrucţiunea cu privire la organizarea alimentaţiei copiilor şi elevilor în instituţiile de învățământ general; Standarde minime de dotare a instituției de educație timpurie, inclusiv a blocului alimentar și a depozitului pentru păstrarea produselor alimentare, precum și proiectul de modificare și completare a Hotărârii Guvernului cu privire la alimentarea elevilor. Conform raportorului, noi modalități de organizare a alimentației în instituțiile de învățământ nu au fost implementate, ci doar se află la etapa de identificare. Totodată, pentru anul 2018 este preconizată o creștere a cuantumului resurselor financiare destinate alimentației copiilor.
Referindu-se la meniurile model de alimentație, directorul Centrului Național de Sănătate Publică, Iurie Pînzaru a declarat că acestea se află în proces de elaborare.
Directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ion Toma a spus că din cele 1224 de blocuri alimentare din grădinițe doar 923 corespund cerințelor sanitare, iar din 1147 blocuri alimentare din școli sunt renovate 893. Totodată, oficialul a declarat că utilajul frigorific, sistemele de aprovizionare cu apă și canalizare, tehnica și vesela pentru bucătării sunt uzate în toate instituțiile.
Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari a menționat că există cinci sentințe de condamnare a persoanelor responsabile și agenților economici implicați în aranjarea licitațiilor pentru aprovizionarea cu produse alimentare a școlilor și grădinițelor.
După câteva ore de dezbateri, deputații au decis de a înainta repetat recomandări autorităților responsabile pentru soluționarea problemelor existente în domeniu. O hotărâre în acest sens urmează a fi votată în următoarele ședințe plenare.
Amintim că Comisia specială pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ a fost creată în baza Hotărârii Parlamentului din 23.12.2016, la inițiativa Speakerului Andrian Candu. Raportul acesteia a fost prezentat plenului Legislativului la 24 martie 2017. În baza raportului, deputații au hotărât ca Guvernul, în trei luni va elabora şi va prezenta Parlamentului propuneri privind modificarea şi completarea legislaţiei în vederea asigurării alimentaţiei calitative şi sigure pentru viaţa şi sănătatea copiilor în instituţiile de învăţămînt. Va adopta actele normative necesare pentru reglementarea aplicării uniforme a legislaţiei din domeniu. Mecanismul de achiziţionare a produselor alimentare a fost propus de a fi modificat prin crearea combinatelor alimentare pentru instituţiile de învăţământ preşcolar şi preuniversitar la nivelul autorităţilor publice locale de nivelul II, care vor desfăşura licitaţiile, astfel sporind gradul de transparenţă. Membrii Comisiei au propus renovarea şi modernizarea blocurilor alimentare din incinta instituţiilor de învăţământ, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
16.11.2017Control parlamentar asupra executării recomandărilor cu privire la alimentația copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ
Comentarii (0)