Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.11.2017

Premierul Pavel Filip, Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE și Șeful Misiunii OSCE în Moldova constată progrese în procesul de reglementare transnistreană

Premierul Pavel Filip, Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE și Șeful Misiunii OSCE în Moldova constată progrese în procesul de reglementare transnistreană

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Wolf Dietrich Heim, Reprezentant special al Preşedinţiei austriece a OSCE în procesul de reglementare a problemei transnistrene, și cu Michael Scanlan, Șeful Misiunii OSCE în Moldova. Părţile au făcut un schimb de opinii privind ultimele evoluţii în reglementarea conflictului transnistrean şi au constatat înregistrarea unor progrese în acest sens. În special, oficialii au apreciat deschiderea, pe 18 noiembrie a.c., a podului care uneşte localităţile Gura Bîcului şi Bîcioc, situate pe cele două maluri ale Nistrului. Părţile au menţionat că acest pas corespunde intereselor populaţiei şi agenţilor economici de pe ambele  maluri ale Nistrului.
 
„Este un eveniment simbolic în realizarea Acordului din 3 noiembrie curent. Mi-a părut bine să-i vedem prezenţi la această ceremonie pe toţi participanţii la negocierile în formatul 5+2”, a spus reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE. În context, Prim-ministrul a specificat că fiecare problemă rezolvată reprezintă o oportunitate de a ne mişca mai departe în soluţionarea altor chestiuni în procesul de reglementare transnistreană. „Este important să avansăm multilateral în reglementarea transnistreană: să identificăm, atât soluţii tehnice, cât şi politice”, a subliniat Pavel Filip.
 
Premierul a notat că printre principalele probleme de pe agendă se regăsesc: asigurarea bunei funcţionări a şcolilor moldoveneşti din regiunea transnistreană cu predare în baza grafiei latine, apostilarea diplomelor de studii superioare de la Tiraspol, restabilirea legăturii telefonice dintre cele două maluri ale Nistrului, înmatricularea automobilelor transnistrene pentru admiterea acestora în traficul rutier internaţional, asigurarea accesului liber a fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile lor agricole de după traseul Tiraspol-Râbniţa în baza mecanismului adoptat în 2006.
 
În viitorul apropiat, urmează să fie prezentată o viziune asupra statutului special pentru Transnistria în cadrul Republicii Moldova reintegrate. Documentul este acum în proces de consultare cu societatea civilă.
 
Totodată, Prim-ministrul s-a referit la efectele pozitive ale controlului în comun cu Ucraina, în punctul de trecere a frontierei Kuciurgan – Pervomaisc. Pavel Filip a menţionat că acesta urmează să fie extins şi la alte puncte comune de trecere a frontierei moldo-ucrainene, inclusiv pe segmentul central. „Prin eforturi comune putem înregistra progrese esențiale. Este important să nu pierdem din ritmul la care s-a ajuns”, a conchis Pavel Filip.
 
Întrevederea precede noua rundă de negocieri în formatul „5+2”, preconizată să se desfăşoare la Viena, în perioada 26-28 noiembrie curent, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus