Părțile au discutat despre activitatea Biroului Naţional de Statistică (BNS) al Republicii Moldova și importanța dezvoltării unui sistem statistic modern în baza celor mai bune practici și cerințe europene.
Șeful Executivului a menționat că îmbunătățirea cadrului legal în domeniu, conform standardelor europene, reprezintă unul dintre angajamentele asumate prin Acordul de Asociere RM-UE. “Tot ce ține de statistică și activitatea BNS este foarte important pentru noi. Cu cât mai multe date statistice avem și cu cât mai corecte sunt aceste date, cu atât mai simplu este să construim politicile statului”, a subliniat Premierul.
De asemenea, Pavel Filip s-a referit la acțiunile întreprinse în scopul consolidării sistemului național de statistică. În context, părțile au vorbit despre atribuirea Biroului Naţional de Statistică a statutului de instituție independentă, precum și despre crearea Comisiei naționale pentru recensăminte.
Oficialii au mai făcut un schimb de opinii privind lucrările de pregătire pentru recensământul general agricol, precum și pentru recensământul populației și al locuințelor din Runda mondială 2020. În acest sens, Premierul a menționat că greșelile comise în realizarea recensământului din anul 2014 vor fi luate în considerare, iar Guvernul va depune efort maxim pentru ca noul recensământ să fie organizat eficient, cu aplicarea tehnologiilor informaţionale moderne.
La rândul său, Directorul General Eurostat, Mariana Kotzeva, a apreciat eforturile Executivului, exprimând deschiderea de a oferi suportul necesar în dezvoltarea unui sistem statistic durabil prin împărtășirea experiențelor statelor europene în domeniu.
Eurostat este oficiul de statistică al UE responsabil de publicarea unor statistici comparabile care țin de situația și evoluțiile din spațiul comunitar.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.11.2017Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Directorul General al Eurostat, Mariana Kotzeva
Comentarii (0)