Pe 27 și 28 noiembrie la Viena, sub egida Președinției Austriei în OSCE, s-a desfășurat o nouă reuniune oficială a Conferinței permanente pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană (formatul de negocieri “5+2”). În cadrul acesteia a avut loc un schimb larg de opinii pe marginea chestiunilor actuale de pe agenda procesului de reglementare a conflictului transnistrean.
Participanții la reuniune au salutat progresul înregistrat în ultimul timp în dialogul dintre Chișinău și Tiraspol, invocând în acest sens înțelegerile privind deschiderea circulației pe podul de la Gura Bâcului-Bâcioc, apostilarea diplomelor de studii din regiunea transnistreană, asigurarea funcționării normale a școlilor moldovenești cu predare în baza grafiei latine, restabilirea legăturii telefonice dintre cele două maluri ale Nistrului, asigurarea accesului liber la terenurile agricole situate după traseul Tiraspol-Râbnița.
Părțile au convenit să continue eforturile de identificare a soluțiilor și pentru celelalte chestiuni de pe agenda procesului de negocieri, inclusiv privind înregistrarea automobilelor din regiunea transnistreană pentru admiterea acestora în traficul rutier internațional, asigurarea liberei circulații a persoanelor, bunurilor și serviciilor între cele două maluri ale Nistrului, implementarea cu bună credință a înțelegerilor convenite etc., potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
În rezultatul discuțiilor purtate în formatul de negocieri ”5+2”a fost semnat un protocol al ședinței, care va servi drept bază pentru desfășurarea de mai departe a procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
28.11.2017Cu privire la runda oficială de negocieri în formatul ”5+2” ce a avut loc la Viena în perioada 27-28 noiembrie 2017
Comentarii (0)