Oficialii au discutat despre posibilităţile de avansare a cooperării moldo-georgiene, atât în plan bilateral, cât şi în cadrul organizaţiilor internaționale.
În cadrul dialogului, Pavel Filip și Irakli Kobakhidze au menționat legăturile strânse dintre cele două țări, consolidate pe parcursul a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. În context, a fost accentuată buna colaborare dintre cele două state pe segmentul integrării europene. Oficialii au subliniat că reuniunea Parteneriatului Estic de la Bruxelles a demonstrat că Republica Moldova și Georgia au viziuni și obiective comune care țin de avansarea în relațiile cu UE.
Pavel Filip și Irakli Kobakhidze au mai efectuat un schimb de opinii privind importanța soluționării pe cale politică a conflictelor teritoriale, exprimând sprijinul reciproc privind suveranitatea și integritatea teritorială a celor două state. În această ordine de idei, Premierul moldovean a subliniat importanța solidarității regionale în soluționarea conflictelor înghețate.
De asemenea, oficialii au menționat creșterea cu 22% a schimburilor comerciale dintre țări, pe parcursul a opt luni ale anului curent. În acest sens, a fost accentuată importanța activității Comisiei interguvernamentale moldo-georgiene pentru cooperare comercial-economică, care reprezintă o platformă bună pentru înlăturarea barierelor care stau în calea cooperării economice.
Totodată, Pavel Filip și Irakli Kobakhidze au confirmat interesul pentru deschiderea Ambasadei Republicii Moldova în Georgia, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
28.11.2017Pavel Filip s-a întâlnit astăzi, la Tbilisi,cu Preşedintele Parlamentului Georgiei, Irakli Kobakhidze
Comentarii (0)