Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.11.2017

Executivul a desemnat secretarii generali de stat la Ministerul Finanțelor și la Ministerul Afacerilor Interne

Executivul a desemnat secretarii generali de stat la Ministerul Finanțelor și la Ministerul Afacerilor Interne

În cadrul ședinței de astăzi, Guvernul a aprobat numirea în funcție a doi secretari generali de stat și a unui secretar de stat.
 
Astfel, la Ministerul Finanțelor în calitate de secretar general de stat a fost desemnat Ion Chicu. El își va începe activitatea de pe 2 ianuarie 2018. La Ministerul Afacerilor Interne, în aceeași funcție, a fost numit Simion Carp.
 
Totodată, candidatura lui Eduard Serbenco a fost aprobată pentru funcția de secretar de stat la Ministerului Justiției pentru domeniul cooperării juridice internaționale, relații internaționale pe segmentul justiției și reprezentării statului în instanțele judecătorești și în instanțele de arbitraj naționale și internaționale.
 
În context, Prim-ministrul Pavel Filip le-a urat succes în activitate secretarilor de stat noi numiți, menționând că Executivul mizează pe implicarea și experiența lor în implementarea agendei de reforme, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus