Republica Moldova este un "sol fertil" pentru investiții, dar pentru atragerea unor investiții calitative avem nevoie de o colaborare eficientă între Guvern, autoritățile locale de toate nivelurile, mediul de afaceri, etc. Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, în cadrul Forumului Economic Regional Nord, care se desfășoară la Edineț.
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmâc, a afirmat că dezvoltarea regională durabilă este una din politicile cele mai importante şi cele mai complexe pe care și le-a propus Guvernul pentru dezvoltarea uniformă a tuturor regiunilor țării, reducerea disparităților economice şi sociale existente. ”Lucrurile în Republica Moldova s-au schimbat. Guvernul devine mai aproape de mediul de afaceri. Noi vă susținem la toate etapele de afaceri, continuând procesul de debirocratizare, de simplificare a procedurilor, de reducere a instituțiilor de control. Ne dorim ca reforma climatului de afaceri să fie simțită de fiecare antreprenor, așa încât începând cu anul 2018 fiecare agent economic să știe de câte ori va fi verificat, cu ce scop și care vor fi rezultatele controlului. Astfel, dorim să facem businessul mai corect și mai competitive atât pe piața internă, cât și în afară”, a spus vicepremierul Octavian Calmîc.
Alexandru Baltag, directorul Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM), a prezentat situația antreprenoriatului și potențialul economic al Regiunii de Dezvoltare Nord, menţionând că în 2016 în această regiune activau 4956 de întreprinderi, cu o cifră de afaceri de 21,494 milioane lei. Potrivit lui Baltag 49% din forța de muncă din regiune este ocupată în agricultură, iar 33% - în sfera serviciilor.
Vitalie Zaharia, directorul MIEPO, a menționat că prin evenimentul de la Edineț s-a reușit aducerea platformei ”Moldova Business Week” în regiunea de Nord a țării, care oferă o posibilitate în plus de comunicare între autoritățile de toate nivelurile și mediul de afaceri. ”Ne-am dorit un forum de discuții și soluții, așa încât mediul de afaceri local să poată accesa finanțările de care are nevoie, să poată atrage parteneri de investiții, să-și crească competitivitatea și vânzările pe piețele externe, dar și un cadru de transmitere a mesajelor Guvernului către autoritățile publice locale de a-și sincroniza acțiunile cu reformele de business implementate și a fi mai receptive la dificultățile antreprenorilor”, a spus directorul MIEPO.
Despre implicarea administrației publice locale de la Edineț în dezvoltarea economică regională și care au fost provocări a vorbit Constantin Cojocaru, primarul orașului Edineț. ”În prezent orașul Edineț rămâne a fi un important centru industrial din nordul Republicii Moldova, un pol de competitivitate al regiunii, în care activează circa 2100 de agenți economici. Majoritatea au afaceri în domeniul comerțului, hotelurilor și restaurantelor (26%), însă cea mai mare cifră de afaceri se înregistrează în domeniul industriei (25%). La primăria Edineț am simplificat tot ce ține de procedurile pentru agenții economici și cred că acesta poate fi un exemplu de acțiuni pro business, așa încât antreprenorul să poată pleca din primărie cu actele în 15 minute”, a spus primarul.
Petru Gurgurov, directorul interimar al Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), a prezentat programele active pentru întreprinderile mici și mijlocii, menționând că IMM-urile reprezintă 98% din totalul întreprinderilor din Moldova și au o contribuție în PIB de 30%. ”Pentru valorificarea potențialului de dezvoltare a acestora statul prin intermediul ODIMM sunt puse la dispoziția antreprenorilor mai multe programe de consultanță, finanțare, dar și infrastructură. De exemplu, în cadrul Programului PARE 1+1, în ultimii 6 ani, au fost finanțate 1070 afaceri, investițiile în economie constituind 540 milioane lei”, a spus directorul ODIMM.
Forumul Economic Regional Nord a fost organizat de Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), în parteneriat cu Ministerul Economiei și Infrastructurii și Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM). La eveniment au participat președinți a zece raioane și primari din regiunea de Nord, investitori locali, întreprinderi active, producători și exportatori, finanțatori, asociații de business, precum și reprezentanți ai ODIMM, CCI, ADR Nord, ANSA, AIPA ș.a.
Evenimentul a fost dedicat dezvoltării și susținerii mediului de afaceri și potențialului investițional în regiune, susținerii antreprenorialului și investițiilor, consolidării dialogului cu autoritățile, promovării instrumentelor de finanțare și suport oferite întreprinderilor de către instituțiile statului și partenerii de dezvoltare, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.11.2017Octavian Calmîc: "Dezvoltarea regională durabilă este una din politicile cele mai importante şi cele mai complexe pe care și le-a propus Guvernul
Comentarii (0)