În rezultatelor discuțiilor purtate dintre autoritățile Republicii Moldova și Ucrainei, partea ucraineană a acordat colegilor moldoveni pentru anul acesta o cotă suplimentară de 5000 autorizații pentru transportul internațional de mărfuri.
Potrivit înțelegerilor din carul dialogului bilateral, transportatorii din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a transportat încărcături atât în regim bilateral, cât și pe tranzit pe teritoriul ucrainean.
În cadrul întrevederii la Tbilisi, la Summitul „Tbilisi Belt and Road Forum 2017”, premierii Republicii Moldova și Ucrainei, au convenit asupra majorării anul viitor a cotelor pentru transportatorii internațional de mărfuri de la 43 până la 60 de mii de autorizații. Totodată, Premierii Pavel Filip și Vladimir Groisman au convenit asupra majorării termenului de aflare a conducătorilor auto internaționali din Republica Moldova pe teritoriul Ucrainei. Astfel, aceștia vor avea posibilitatea să se afle pe teritoriul țării vecine pentru o perioada mai mare de 90 de zile.
Anterior viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministrul Economiei și Infrastructurii a semnat ordinul privind aprobarea criteriilor de eliberare a unor tipuri de autorizații operatorilor de transport rutier, la cerere, de categoria I, de tipul ”Ucraina bilateral/tranzit”.
Potrivit ordinului documentele respective vor fi eliberate de Agenția Națională Transport Auto, nu mai mult de o autorizație pentru fiecare autovehicul din parcul eligibil al fiecăruia solicitat, cu respectarea procedurilor stabilite de prevederile Codului transporturilor rutiere, adoptat prin Legea nr. 150 din 17 iulie 2014.
Ordinul a fost emis în scopul valorificării autorizațiilor suplimentare, solicitate de partea moldovenească de la autoritățile de la Kiev, pentru a asigura toți operatorii de transport rutier cu autorizații de tipul ”Ucraina bilateral/tranzit”.
Conform indicațiilor vicepremierului Octavian Calmîc, Ministerul Economiei și Infrastructurii va monitoriza procedura de eliberare și utilizare ulterioară de operatori a autorizaților.
Anterior, Ucraina a acordat Republicii Moldova, suplimentar, 3000 de autorizații pentru transportul internațional de mărfuri.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.11.2017Ucraina a acordat transportatorilor din Republica Moldova încă 5000 de autorizații pentru transportul internațional de mărfuri
Comentarii (0)