Serviciul Vamal își consolidează capacitățile de asigurare a securității statului și a celei regionale, prin restabilirea funcționalității a cinci echipamente de control vamal non-intruziv. Repunerea în funcțiune a echipamentelor de scanare a fost posibilă datorită asistenței tehnice oferite de Guvernul SUA, în valoare de 1,3 milioane dolari – costul părților componente pentru cele cinci echipamente de scanare.
Echipamentele donate au fost date în exploatare astăzi, în cadrul unei ceremonii la care au participat Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James Pettit, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, Consilierul Programului EXBS (Controlul Exporturilor și Securitatea Frontalieră) în Republica Moldova și Armenia, Robert Pazos, reprezentanți ai Departamentului de Stat al SUA, precum și ai altor instituții cu atribuții în domeniul asigurării securității statului.
În cadrul discursului susținut, Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie le-a mulțumit reprezentanților Guvernului SUA pentru susținerea permanentă a eforturilor depuse în scopul asigurării securității statului. ”Asigurarea securității economice și transfrontaliere a statutului reprezintă o prioritate de bază a Serviciului Vamal, iar în îndeplinirea acestei misiuni nu ne putem lipsi de instrumentele și mecanismele de control necesare. Provocările aferente acestui domeniu ne determină să depunem eforturi susținute în eficientizarea activității antifraudă și ne bucurăm să beneficiem în continuare și de susținerea partenerilor de dezvoltare, deoarece, de cele mai multe ori, anume această asistență accelerează implementarea celor mai novatoare practici și instrumente de securizare.”, a declarat Vitalie Vrabie.
La rândul său, Ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova, James Pettit a menționat că: ” Prelungirea perioadei de exploatare a scanerelor mobile cu raze X ale Serviciului Vamal este un exemplu excelent de parteneriat cu Republica Moldova pentru securizarea frontierei, prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă și facilitarea comerțului.”
Importanța consolidării capacităților instituționale ale Serviciului Vamal în domeniul asigurării securității regionale a fost evocată și de către ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, care a precizat: ”Elementul principal al echipamentelor de scanare este securizarea transfrontalieră prin prevenirea și stoparea acțiunilor ilegale la transportarea mărfurilor. Cele cinci scanere donate de Guvernul SUA vor ușura munca vameșilor în deservirea fluxului de autocamioane, ce traversează în ambele sensuri frontiera de stat, necesare pentru detectarea traficului ilicit de mărfuri în lupta împotriva contrabandei. Datorită faptului că scanerele sunt mobile, în caz de necesitate, acestea vor fi dislocate şi la alte posturi vamale.”
În continuarea celor declarate, Consilierul Programului EXBS în Republica Moldova și Armenia, Robert Pazos a venit cu mesaje de felicitare în adresa Guvernului Republicii Moldova și agențiilor sale vigilente implicate în aplicarea legii pentru dedicarea și profesionalismul celor care protejează frontiera de stat și pentru eficiența în consolidarea securității regionale și internationale.
Eficiența aplicării echipamentelor de scanare în cadrul controlului vamal este demonstrată și de datele statistice deținute. Astfel, în perioada anului 2016 și primele 11 luni ale anului current, având funcționale doar două echipamente de scanare (posturile vamale Giurgiulești și Leușeni), Serviciul Vamal a prevenit 168 de tentative de trecere peste frontiera vamală a diferitor tipuri de bunuri de larg consum nedeclarate sau de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 5,3 mln lei.
Livrarea și substituirea/instalarea părților componente pentru scanerele mobile au fost realizate în cadrul Programului EXBS, finanțat de Guvernul SUA. Implementarea respectivului program este efectuată în baza Acordului interguvernamental între SUA și Republica Moldova cu privire la cooperarea în vederea facilitării acordării asistenței, semnat la Chișinău în data de 21 martie 1994, anunță Serviciul Vamal.
Tot în cadrul aceluiași program, angajații Serviciului Vamal au fost instruiți în domeniul citirii imaginilor X-Ray, generate de softul electronic SIMFOX, care permite simularea diferitor cazuri de depistare a obiectelor tăinuite de la controlul vamal.
Softul electronic de instruire SIMFOX a fost donat Serviciului Vamal de către Ambasada SUA în Moldova, sub egida căreia au fost organizate numeroase sesiuni de instruire privind detectarea armelor convenționale și de distrugere în masă, precum și a altor mărfuri de contrabandă sau cu dublă destinație.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.12.2017Cinci scanere mobile, repuse în funcțiune cu asistența SUA
Comentarii (0)