Președintele Parlamentului, Andrian Candu, s-a întâlnit astăzi cu președintele Republicii Letonia, Raimonds Vejonis, la Castelul Riga, reședința șefului leton din Riga.
În cadrul întrevederii, președintele Letoniei a exprimat susținere deplină a parcursului european al Republicii Moldova și a declarat că vede țara noastră un partener în cadrul Uniunii Europene, încurajând autoritățile de la Chișinău să continue implementarea reformelor.
“Trebuie să fiți fermi în direcția de dezvoltare a țării, noi susținem drumul european. Sunt necesare reformele, pentru ca populația să se simtă comod acasă. Suntem gata să împărtășim experiența și cunoștințele noastre pentru ca țara voastră să parcurgă cu ușurință calea integrării europene.”
La rândul său, șeful legislativului de la Chișinău i-a mulțumit președintelui Vejonis pentru ospitalitate și pentru sprijinul constant pe care Letonia îl manifestă pentru Republica Moldova în cadrul organizațiilor internaționale și a instituțiilor europene.
“Interconectarea energetică cu Uniunea Europeană, dezvoltarea infrastructurii drumurilor, promovarea reformelor în justiție, lupta anticorupție sunt prioritățile noastre. Vrem să redobândim încrederea cetățenilor în viitorul european al Republicii Moldova, direcție pe care o vom preciza în Constituție. Urmează un an electoral și vrem să ne asigurăm că nici o forță politică sau interese personale nu vor schimba direcția de dezvoltare a țării.”, a declarat Andrian Candu.
În perioada 4-5 decembrie, președintele Parlamentului se află într-o vizită oficială la Riga la invitația omologului său, președinta Saeima Letoniei, Ināra Mūrniece, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
04.12.2017Raimonds Vējonis: Vedem Republica Moldova un partener în cadrul Uniunii Europene
Comentarii (0)