Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
06.12.2017

Vicedirectorul General ANSA, reţinut pentru corupere pasivă

Directorul General adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a fost reţinut astăzi de Procuratura Anticorupţie pentru corupere pasivă.

Acesta este bănuit de procurori că, pe parcursul lunii septembrie 2016, folosind situaţia de serviciu în interes material, a solicitat, cu titlu gratuit, de la mai mulţi agenţi economici bunuri ce nu i se cuvin, inclusiv: vin, carne, mezeluri şi salamuri pentru a nu le crea împiedimente în activitatea economică. În caz contrar, acesta ameninţa că le va crea împedimente la importul produselor şi la eliberarea certificatelor fitosanitare de import.

Procurorii au documentat primirea de către Vicedirectorul ANSA a bunurilor solicitate, care erau încărcate în automobilul acestuia de serviciu, chiar la sediul Agenţiei.

De asemenea, potrivit probelor, pe 20 septembrie 2016 întru a primi avantaje în domeniul sanitar veterinar în raionul Edineţ, bănuitul a încercat să determine plecarea din funcţie a şefului adjunct al Direcţiei raionale Edineţ din cadrul ANSA prin numirea în această postură a unei persoane afiliate lui. Mai mult decît atît, în caz de refuz de a îndeplini solicitarea acestuia, vicedirectorul a ameninţat persoana incomodă cu pornirea unor cauze penale pe faptul comercializării certificatelor fitosanitare.

Vicedirectorul ANSA a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore, iar dacă va fi recunoscut vinovat, el  riscă de la 7 la 15 ani închisoare cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani, anunță Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus