Guvernul Republicii Moldova va organiza în premieră, la Chişinău, în perioada 15 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018, Târgul de Crăciun, cu genericul „Acasă de Crăciun”. Invitaţia la eveniment a fost lansată astăzi de Prim-ministrul Pavel Filip, în cadrul unei conferințe de presă.
„Vrem ca anul acesta chișinăuienii, locuitorii din toate localitățile Republicii Moldova, dar și conaționalii noștri care se află peste hotare și vor reveni acasă în timpul sărbătorilor de Crăciun, să se simtă exact ca și în marile orașe europene. În același timp, să se simtă la Chișinău, acasă, în această atmosferă pe care urmează să o creăm”, a spus Pavel Filip.
Astfel, pe strada 31 August 1989 va fi amenajat cel mai mare patinoar din țară, un carusel, dar și căsuțe din lemn, de unde vor putea fi procurate suvenire, dulciuri și vin fiert cu aromă de scorţişoară. Totodată, Premierul a menţionat că pomul de Crăciun, cu o înălțime de peste 20 de metri, a fost oferit în dar de fraţii de peste Prut.
Autoritățile vor avea grijă ca la Târgul de Crăciun din Chișinău să ajungă circa 4000 de copii din țară, printre care 1500 de copii de la toate casele-internat și centrele pentru copii cu nevoi speciale și 1000 de copii din regiunea transnistreană. Aceştia se vor bucura gratuit de patinoar si carusel, dar vor avea parte şi de alte surprize.
„Această sărbătoare, prin modelul și maniera în care vrem să o organizăm, ne propunem să fie una care vorbește despre unitate. Obiectivul nostru principal a fost ca fiecare dintre noi să se bucure de această sărbătoare și, în același timp, să privească cu speranță în anul viitor”, a conchis Premierul.
Târgul de Crăciun va fi amplasat în perimetrul străzilor Bănulescu-Bodoni și Pușkin. Acesta va include cinci zone specifice: de poveste, de gheață, zona aventurii, a tradițiilor și a colindelor, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
07.12.2017Guvernul va organiza în premieră Târgul de Crăciun
Comentarii (0)