Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, se află, în perioada 5 - 8 decembrie 2017, într-o vizită oficială în Londra, Marea Britanie, unde participă la cea de-a 7-a Adunare a Contribuabililor din cadrul Parteneriatului pentru Mediu şi Eficienţă Energetică din Estul Europei (E5P).
Evenimentul este organizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi se desfăşoară în sediul central al instituţiei financiare.
Astăzi, 7 decembrie 2017, în cadrul vizitei sale la Londra, primarul interimar Silvia Radu a semnat Acordul de Grant în cadrul proiectului Eficienţa Energetică în Clădirile Publice din Chişinău. Valoarea grantului din partea Fondului E5P este de 5 milioane de EURO. E5P este un fond al Uniunii Europene, prin intermediul căruia se susţin proiectele autorităţilor locale de îmbunătăţire a eficienţei energetice şi a mediului.
Amintim că valoarea totală a proiectului privind eficienţa energetică şi izolarea termică a clădirilor publice din municipiu este de 25 milioane EURO. În acest sens, BERD şi BEI (Banca Europeană de Investiţii) oferă câte un împrumut de 10 milioane de EURO. De asemenea, Chişinăul beneficiază şi de un grant de investiţii de 5 milioane de EURO din partea Fondului E5P, anunță un comunicat al Primăriei.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
07.12.2017Primarul interimar, Silvia Radu, a semnat Acordul de Grant în cadrul proiectului Eficienţă Energetică în Clădirile Publice din Chişinău, în valoare de 5 milioane de EURO
Comentarii (0)