Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al sistemului mondial de comerț în 2001, iar începând cu 2015 implementează în mod obligatoriu, Acordul internațional privind Facilitarea Comerțului și Acordul plurilateral privind Achizițiile Publice conform rigorilor și principiilor instituite de către OMC, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, conduce delegația Republicii Moldova la cea de a XI-cea Conferință Ministerială a Organizației Mondiale a Comerțului, care se va desfășura în perioada 9 – 14 decembrie curent, în capitala Argentinei, Buenos Aires.
Conferința Ministerială a OMC de la Buenos Aires va fi dedicată negocierilor comerciale multilaterale, extinderii liberalizării comerțului cu mărfuri și servicii, oportunităților de aderare a noilor membri la OMC, problemelor de gender în legalizarea procedurilor comerciale, reglementarea internă a prestărilor de servicii, eficiența implementării Acordului de Facilitare a Comerțului, noile politice mondiale privind instituționalizarea comerțului electronic, precum și consolidarea rolului întreprinderilor mici și mijlocii în sistemul mondial de comerț.
Declarațiile multilaterale semnate în cadrul acestui summit sunt negociate și decise prin consensul celor 164 de state membre OMC și necesită a fi implementate de către guvernele naționale în mod obligatoriu.
Șeful delegației Republicii Moldova, vicepremierul Octavian Calmîc, este invitat de către Comitetele economice regionale ale Organizației Națiunilor Unite să participe în calitate de speaker principal în cadrul unui eveniment adițional organizat de către agențiile specializate ONU în ajunul inaugurării oficiale a Conferinței Ministeriale OMC, pentru a prezenta experiența țării noastre și rezultatele înregistrate în procesul de implementare a Acordului de Facilitare a Comerțului, aprobat de către statele membre în cadrul Conferinței Ministeriale de la Bali (2013) și ratificat ulterior de către Parlamentul Republicii Moldova în iunie 2016.
Potrivit Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului, Conferința Ministerială reprezintă segmentul cel mai înalt instituțional al Organizației și se desfășoară o dată la doi ani. Precedenta Conferință Ministerială a OMC-ului avut loc la Nairobi (Kenya), în decembrie 2015.
.