Comisia mediu și dezvoltare regională a examinat, în ședința de astăzi, propunerile și amendamentele asupra proiectului de modificare în acest sens.
Modificările presupun protecţia resurselor biologice acvatice în râurile şi lacurile din Republica Moldova, reglementează pescuitul, precum și măsurile de ameliorare piscicolă, de prevenire şi combatere a pescuitului ilegal.
De asemenea, proiectul prevede completarea cu o noţiune nouă – pescuitul reversibil în scopul efectuării cercetărilor ihtiologice complexe. Potrivit autorilor, metoda pescuitului reversibil a apărut pe plan mondial ca o posibilitate de a controla, printr-o modalitate cât mai puţin stresantă pentru vieţuitoarele acvatice, efectivele şi structura populaţiilor de peşti. Pe plan mondial, această metodă de pescuit este principala modalitate de verificare a bonităţii apelor.
Instituţiile de cercetare şi organizaţiile de mediu internaţionale consideră această metodă indispensabilă pentru pescuitul în scop ştiinţific, care permite studii amănunţite asupra populaţiilor de peşti cu un impact minim asupra acestora. Metoda pescuitului reversibil a fost sistematizată şi dezvoltată de către 25 de instituţii din Austria, Belgia, Franţa, Germania, Grecia, Lituania, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Olanda, Marea Britanie.
Proiectul umează a fi votat de Legislativ în lectură finală, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
14.12.2017Legislația națională cu privire la fondul piscicol, pescuit și piscicultură va fi armonizată cu prevederile europene în domeniu
Comentarii (0)