Trimite e-mail | Printeaza
Economie
16.12.2017

Parlamentul a ratificat Acordurile cu UE privind asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova

Parlamentul a ratificat Acordurile cu UE privind asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova

Parlamentul a ratificat, în ședința de astăzi, Acordul de împrumut și cel de grant cu Uniunea Europeană privind asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova şi Memorandumul de înţelegere.

Asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova, acordată de către Uniunea Europeană reprezintă o operaţiune de finanţare în valoare de până la 100 milioane euro, dintre care 60 milioane urmează să fie furnizate sub formă de împrumut şi 40 milioane euro sub formă de grant.

Sumele oferite vor fi debursate în trei tranşe egale în anul 2018. Debursarea banilor va avea loc în funcţie de progresele înregistrate în implementarea prevederilor Memorandumului cu Fondul Monetar Internațional şi a celor 28 de condiţionalităţi convenite între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Maturitatea împrumutului este de maxim 15 ani.

Intrarea în vigoare a Acordului va crea condiţii favorabile pentru creşterea economică durabilă, menţinerea stabilităţii fiscale şi macroeconomice şi va contribui la reducerea sărăciei în Republica Moldova.

Documentele au fost susținute cu votul a 69 de deputați.
 
Tot astăzi, deputații au aprobat  aderarea Republicii Moldova la Protocolul adiţional la Convenţia privind contractul pentru transportul internaţional de mărfuri pe şosele (CMR) cu privire la scrisoarea de trăsură electronică.

Aderarea la acest document va asigura facilitarea întocmirii optime a scrisorii de trăsură prin proceduri utilizate pentru înregistrarea şi gestionarea electronică a datelor între ţările semnatare ale Convenţiei privind contractul pentru transportul internaţional de mărfuri pe şosele (CMR). În prezent, transportatorii de mărfuri din țara noastră folosesc scrisori de trăsură doar pe suport de hârtie. Documentul a fost susținut cu votul a 90 de deputați, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus