Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale s-a autosesizat din relatările mai multor mămici pe rețelele de socializare privind prestarea serviciilor de foto și video de către agenți economici privați, în cadrul IMSP Institutul Mamei și Copilului și Spitalul Clinic Municipal Nr.1.
În acest sens, Ministerul a solicitat instituțiilor vizate informații cu privire la modalitatea de externare a femeilor din maternitate. Astfel, s-a constatat că există acest gen de servicii în cadrul instituțiile menționate, doar că acestea au fost instituite la cererea părinților, motivând că nașterea unui copil este un eveniment important pentru mamă, cuplu, familie, rude etc.
Deoarece nașterea unui copil este un eveniment familial, Ministerul a cerut tuturor conducătorilor centrelor perinatale să amenajeze un spațiu special care va fi oferit gratuit părinților pentru organizarea individuală a evenimentului de externare.
În context, Institutul Mamei și Copilului s-a conformat solicitării și nu a prelungit contractul cu Agentul economic care presta servicii de externare solemnă, iar în cazul Spitalului Clinic Municipal Nr.1, Ministerul a adresat o scrisoare Consiliului Municipal, care este în calitate de fondator, să ia în calcul aceleași recomandări.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
17.01.2018În centrele perinatale din țară vor fi amenajate spații speciale unde părinții își pot organiza individual evenimentul de externare
Comentarii (0)