Ultimele evoluții privind gestionarea situației create de condițiile meteo nefavorabile au fost analizate în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, convocată de premierul Pavel Filip în după amiaza zilei de astăzi.
Potrivit informațiilor de la ora 18.00, 284 de localități erau deconectate de la curent. 98 de echipe mobile lucrează pentru a restabili furnizarea electricității. Prim-ministrul a cerut să fie luate toate măsurile pentru reconectarea cât mai rapidă a localităților la energia electrică, iar în caz de necesitate să se intervină cu generatoare. Totodată, Pavel Filip a solicitat furnizorilor de electricitate să trateze cu respect persoanele care apelează pentru ajutor.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, pe drumuri se circulă cu dificultate, dar nu sunt înregistrate blocaje. Majoritatea traseelor sunt practicabile, la curățarea drumurilor fiind antrenate peste 300 de unități de deszăpezire și de distribuție a materialului antiderapant și peste 700 de angajați.
Totuși, 47 de curse rutiere au fost suspendate. Și transportul feroviar circulă cu întârzieri, iar patru zboruri din Chișinău au fost anulate. Totodată, șase puncte de trecere a frontierei și-au sistat activitatea din cauza lipsei de energie electrică pe teritoriul Ucrainei.
Pe parcursul zilei, angajații Ministerului Afacerilor Interne au efectuat peste 25 de intervenții, iar în mun. Chișinău a fost amenajat un cort pentru a acorda ajutor oamenilor străzii. Până la ora 14.00, serviciile medicale de urgență au înregistrat 964 de apeluri, în toate cazurile s-a intervenit prompt.
La finalul ședinței, prim-ministrul a mulțumit tuturor structurilor implicate în depășirea situației create de condițiile meteo nefavorabile: polițiștilor, salvatorilor, pompierilor, medicilor și drumarilor. Premierul a menționat că autoritățile trebuie să fie în continuare pregătite pentru a face față provocărilor și să acorde tot sprijinul necesar populației. Persoanele care se află în dificultate pot solicita ajutor la numărul de urgență 901.
Conform datelor meteo, în următoarele zile timpul se va îmbunătăți, iar volumul de precipitații va fi redus, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
18.01.2018Pavel Filip cere o conlucrare cât mai eficientă pentru a face față provocărilor create de condițiile meteo dificile
Comentarii (0)