Reprezentanții Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, împreună cu Agenția de Intervenție şi Plăți pentru Agricultură (AIPA) s-au convocat, ieri, în cadrul unui grup de lucru, pentru a discuta despre elaborarea proiectului Regulamentului privind condițiile și procedura de acordare a plăților în avans pentru agricultori.
Secretarul de Stat, Dorin Andros a subliniat, în cadrul ședinței, importanța valorificării eficiente ale mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural și avantajele subvenționării în avans.
“ 5% din mijloacele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural destinate măsurilor de sprijin vor fi alocate pentru finanțarea proiectelor start-up. Tinerii fermieri, femeile fermiere pot beneficia de subvenții în avans pentru astfel de proiecte și pot solicita, în acest sens, până la 50 % din valoarea investiției”, a specificat Secretarul de Stat în domeniul Dezvoltării Regionale și Rurale, Dorin Andros.
Membrii grupului de lucru au menționat că procedura de acordare a plăților în avans pentru proiectele start-up, precum și condițiile vor fi aprobate de Guvern, iar subvenționarea proiectelor se va realiza în bază de concurs, prioritate având proiectele care vor acumula punctajul cel mai mare, în limita fondurilor alocate.
”Pentru ca proiectele start-up, să beneficieze de subvenționare în avans, beneficiarii trebui să îndeplinească câteva condiții: să poată asigura o contribuție financiară în mărime de 10% din valoarea proiectului; valoarea totală a investiției să constituie maxim 1 mln lei, proiectul să fie implementat într-o localitate dintr-o zonă rurală pe o perioadă de până la 24 de luni, precum și să să creeze noi locuri de muncă”, a precizat Nicolae Ciubuc, directorul AIPA.
Potrivit membrilor grupului de lucru, Regulamentul privind condițiile și procedura de acordare a plăților în avans pentru agricultori, este elaborat în temeiul art.23 al Legii cu privire la principiile de subvenționare a producătorilor agricoli nr.276 din 16 decembrie 2016, având drept scop atragerea în sectorul agroindustrial a tinerilor și a femeilor în afaceri, precum și susținerea producătorilor agricoli mici prin facilitarea finanțării din partea statului prin lansarea afacerilor în domeniul agroindustrial.
În perioada următoare proiectul regulamentului va fi supus dezbaterilor publice și propus spre discuții cu membrii societății civile, asociațiilor cu profil agricol și alte instituții interesate, anunță Serviciul de presă al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării regionale și Mediului.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
19.01.2018Regulamentul privind condițiile și procedura de acordare a plăților în avans pentru agricultori va fi supus dezbaterilor publice
Comentarii (0)