În ședința de astăzi a Cabinetului de miniștri, prim-ministrul Pavel Filip a solicitat tuturor instituțiilor guvernamentale să facă procurările prin sistemul electronic de achiziții publice – MTender.
Premierul a specificat că trecerea la sistemul electronic de achiziții publice este prevăzută de Strategia de dezvoltare a sistemului de achiziţii publice pentru anii 2016-2020. Platforma MTender a fost pusă în aplicare și testată pe parcursul anului 2017 de către Ministerul Finanțelor, inclusiv de instituții subordonate (Fiscul, Vama, Agenția Achiziții Publice), dovedindu-se a fi una foarte eficientă.
Astfel, Premierul a cerut autorităților să susțină acest proiect și să facă toate procurările prin MTender. „Nu cred că trebuie să vorbesc încă o dată despre cât de importantă este transparența finanțelor publice și să dovedim tuturor ca finanțele publice sunt cheltuite cu multă chibzuială”, a spus Pavel Filip.
În prezent, 48 de instituții de stat și companii participă deja la licitații prin intermediul sistemului electronic. Deocamdată platforma acoperă achizițiile de valoare mică, de până la 80 de mii de lei fără TVA, iar în anul curent spectrul de achiziții publice care vor putea fi efectuate va fi extins până la 80% din toate tipurile de achiziții, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.01.2018Premierul solicită instituțiilor publice să efectueze achizițiile prin sistemul electronic
Comentarii (0)