Recent, în cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a avut loc atelierul de lucru pentru elaborarea proiectului Metodologiei de calculare şi aplicare a tarifelor reglementate pentru serviciul de transport al gazelor naturale care va prevedea mecanismul tarifelor de intrare-ieșire, conform prevederilor Regulamentului 715/2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale.
La eveniment au participat conducerea ANRE, reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, operatorii sistemului de transport SRL „Moldovatransgaz” și ÎS „Vestmoldtransgaz”, de asemenea, reprezentanții Secretariatului Comunității Energetice, experții Institutului Energetic Hrvoje Pozar care vor oferi asistența tehnică pentru elaborarea proiectului actului normativ de reglementare.
În cadrul atelierului consultanții au prezentat, obiectivele proiectului, etapele și termenii de realizare. De asemenea, cei prezenți au discutat și despre un document conceptual privind introducerea tarifelor de intrare ieșire și posibilele modele.
Menționăm că consultanții Institutului Energetic de stat din Croația- Hrvoje Pozar, dispun de o vastă experiență în domeniul planificării și analizei în sectorul gazelor naturale, elaborarea studiilor de fezabilitate, modelelor de piață, consultarea autorităților locale și regionale cu privire la dezvoltarea sistemelor de distribuție și transport al gazelor naturale din Croația, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Albania.
Amintim că Secretariatul Comunității Energetice oferă asistență tehnică în contextul Memorandumului de colaborare dintre ANRE și SEnC precum și Planului de acțiuni pentru reformarea sectorului energetic (ENERSAP), anunță Serviciul de presă ANRE.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
26.01.2018O nouă Metodologie de calculare şi aplicare a tarifelor reglementate pentru serviciul de transport al gazelor naturale
Comentarii (0)