În cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite (EAU), prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit cu președintele Consiliului Național Federal, Amal Al Qubaisi. Părțile au discutat despre consolidarea relațiilor diplomatice, politice și economice dintre cele două state.
Premierul Pavel Filip a apreciat intensificarea dialogului bilateral, inclusiv la nivel parlamentar şi guvernamental.
Prim-ministrul a menționat că recent Executivul de la Chișinău a luat mai multe decizii care vor stimula relațiile comerciale. Printre acestea se numără abolirea regimului de vize pentru cetățenii emiratezi și aprobarea deschiderii Ambasadei Republicii Moldova și a Consulatului general în EAU. Pavel Filip a menționat că astfel este asigurată o platformă eficientă pentru stimularea investițiilor şi a schimburilor comerciale dintre țări.
Oficialii au exprimat interesul pentru valorificarea potențialului pe segmentul economic, în urma semnării acordurilor în domeniul promovării şi protejării reciproce a investițiilor, precum şi în domeniul evitării dublei impuneri şi prevenirii evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit. De asemenea, a fost salutată semnarea, în cadrul actualei vizite, a Acordului privind cooperarea economică şi tehnică între Guvernele celor două țări, care va sta la baza creării Comisiei interguvernamentale de colaborare economică și va permite formarea grupurilor de lucru în domenii concrete.
Președintele Consiliului Național Federal al EAU, Amal Al Qubaisi, s-a arătat convinsă că acordurile semnate, precum şi abolirea regimului de vize pentru cetățenii EAU, creează oportunități pentru oamenii de afaceri din ambele țări, promovând Republica Moldova drept o destinație pentru investiții. În acest sens, Pavel Filip a invitat oamenii de afaceri emiratezi să participe la privatizarea companiilor moldovenești din domeniile: telecomunicațiilor, aerian, energetic şi agricol.
Oficialii au confirmat interesul pentru schimbul de experiență atât în domeniul economic şi financiar, cât şi în cel educațional şi cultural, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.01.2018Perspectivele cooperării moldo-emirateze, discutate de premierul Pavel Filip și președintele Consiliului Național Federal al EAU
Comentarii (0)