Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.01.2018

SUA acordă Republicii Moldova peste 11 milioane de dolari pentru dezvoltarea economiei

SUA acordă Republicii Moldova peste 11 milioane de dolari pentru dezvoltarea economiei

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a participat astăzi la lansarea Programului USAID pentru Reforme Structurale în Moldova. Programul urmărește îmbunătățirea mediului de afaceri și a comerțului în țară, ajutând instituțiile guvernamentale și sectorul privat să accelereze implementarea mecanismelor de liberalizare a comerțului, să adopte reforme structurale, să contribuie la stimularea mediului de afaceri și să îmbunătățească comunicarea strategică între sectorul privat și actorii publici.

”Acest eveniment este unul foarte important pentru noi, în contextul implementării reformelor promovate de Guvernul Republicii Moldova. Cred că doar prin eforturi comune putem aduce Europa la noi acasă, prin asigurarea unui nivel înalt de trai al populației, dezvoltarea economiei naționale, creșterea puterii de cumpărare și a competitivității mărfurilor autohtone”, a declarat Chiril Gaburici în cadrul evenimentului de lansare.

Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, evaluarea coridoarelor comerciale ale Republicii Moldova, inițiată de către noul program USAID, este un instrument necesar pentru a înțelege mai bine constrângerile și blocajele existente. ”Ținând cont de faptul că sectorul tehnologiilor informaționale este unul prioritar, consider că este foarte important să punem baza unei economii digitale în Republica Moldova. Suntem deschiși să operăm modificările necesare în legislație, cadrul regulatoriu și instituțional, pentru a avansa în crearea economiei digitale, care va contribui la dezvoltarea economică și socială a țării, creșterea potențialului și crearea noilor locuri de muncă în Moldova”, a menționat Chiril Gaburici.

Prezent la eveniment, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James D. Pettit, a punctat că Republica Moldova continuă să transmită semnale ce arată dorința de a îmbunătăți climatul de afaceri. ”Acest Program va contribui la formarea unei economii naționale deschise, dinamice,  competitive, puternic centrate pe sectorul privat și aliniate la regulile comerțului modern. Suntem bucuroși să susținem îmbunătățirea climatului de afaceri în Moldova, cu scopul atragerii investitorilor străini și integrării în economia globală. Realizarea reformelor va aduce beneficii nu doar economiei Republicii Moldova, dar se va îmbunătăți și viața cetățenilor acestei țări”, a subliniat Ambasadorul James D. Pettit.

Ministrul Chiril Gaburici a mulțumit Guvernului SUA pentru suportul oferit și a dat asigurări că se vor depune toate eforturile pentru a realiza agenda de reforme.

Programul USAID pentru Reforme Structurale în Moldova are patru componente: îmbunătățirea armonizării și implementării acordurilor comerciale internaționale, realizarea reformelor structurale pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, implicarea partenerilor în crearea de coaliții pentru a atinge rezultate prin intermediul comunicării strategice, fondul transversal de îmbunătățire a coridoarelor comerciale.

Asistența tehnică oferită Republicii Moldova de către SUA, prin intermediul Agenției Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internațională (USAID), este de 11,2 milioane de dolari. Durata de implementare a acestuia este de patru ani, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus