Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi Programul de promovare a economiei „verzi” în Republica Moldova pentru anii 2018-2020 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acestuia.
Scopul Programului este de a promova implementarea principiilor economiei „verzi” în Republica Moldova în armonie cu dezvoltarea economică și bunăstarea socială, cu reducerea riscurilor pentru mediu.
În particular, documentele vizează creșterea eficienței energetice a ţării şi a cotei energiei din surse regenerabile, integrarea activităților de dezvoltare a economiei verzi pentru întreprinderile mici și mijlocii, creșterea suprafeței de terenuri agricole cu producție ecologică și a produselor ecologice exportate. Alte acţiuni se referă la promovarea principiilor orașelor verzi, fortificarea sistemului de achiziții publice durabile, includerea educației ecologice și a educației pentru dezvoltare durabilă în instituțiile de învățământ.
Costul general pentru implementarea Programului este aproximativ 122,5 milioane lei, care va fi acoperit atât din bugetul de stat, cât și prin intermediul altor mecanisme financiare, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
31.01.2018Executivul promovează economia „verde” în Republica Moldova
Comentarii (0)