Actele de studii eliberate începând cu anul 1992 de către instituţiile de învăţământ din unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi mun. Bender vor fi apostilate. În acest sens, Executivul a aprobat astăzi o hotărâre privind completarea cadrului normativ în vigoare cu reglementări care vor permite aplicarea apostilei pe actele emise în regiunea transnistreană, în particular de Universitatea „T.G. Şevcencko” din Tiraspol.
Astfel, tinerii din stânga Nistrului vor avea posibilitatea să-şi continue studiile şi să se angajeze în câmpul muncii în străinătate.
Actele de studii vor fi elaborate conform standardelor şi recomandărilor experţilor europeni. Modelul formularului va fi unul neutru, aprobat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Totodată, sigiliile şi ştampilele nu vor conţine simboluri de stat, simboluri ale altor formaţiuni de tip statal sau însemne şi menţiuni care pot fi asimilate acestora.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
08.02.2018Guvernul susţine apostilarea actelor de studii emise în regiunea transnistreană
Comentarii (0)