Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
08.02.2018

Parlamentul a aprobat structura Autorității Naţionale de Integritate

Reorganizarea instituţională şi asigurarea funcţionalităţii Autorităţii Naţionale de Integritate a fost aprobată în cadrul primei ședinței plenare a Parlamentului.

Deputații au examinat și aprobat cu majoritatea de voturi hotărârea Parlamentului privind aprobarea structurii şi a efectivului-limită a Autorităţii Naţionale de Integritate în număr de 76 de unități, inclusiv personal tehnic. Din numărul total de angajați, 45 vor fi inspectori de integritate, care vor desfășura activități de prevenire a corupţiei prin realizarea controlului averii şi intereselor personale, precum şi respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi restricţiilor.

De asemenea, va fi constituit Inspectoratul de integritate - subdiviziune responsabilă de controlul averilor, intereselor personale, incompatibilităţilor şi restricţiilor. În anul 2017 au fost depuse 53 050 de declaraţii de avere și interese personale.

La fel, parlamentarii au aprobat demisia ex-președintelui Legislativului Iurie Leancă, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus