Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii Misiunii Directoratului General ”ECFIN” din cadrul Comisiei Europene, aflaţi la Chişinău pentru evaluarea îndeplinirii celor zece condiţionalităţi pentru debursarea primei tranşe a asistenţei macrofinanciare din partea UE.
Pe această cale, prim-ministrul a mulţumit echipei de la DG ECFIN pentru suportul acordat în procesul de obţinere a asistenţei macrofinanciare, subliniind importanţa acesteia în procesul de reforme iniţiat de Guvern. Totodată, şeful Executivului a menţionat că instituţiile naţionale au depus toate eforturile pentru a realiza condiţionalităţile pentru alocarea primei tranşe. „Contăm pe aceste fonduri pentru a susține ritmul reformelor și al creșterii economice”, a declarat Pavel Filip.
Prim-ministrul a specificat că sunt întreprinse toate măsurile necesare pentru a asigura funcţionalitatea şi independenţa Autorităţii Naţionale pentru Integritate şi a Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, iar lupta împotriva corupţiei şi reformele în justiţie rămân prioritare şi în acest an. De asemenea, premierul a declarat că Guvernul se bucură de susţinerea Parlamentului în implementarea condiţionalităţilor legislative pentru debursarea asistenţei macrofinanciare. Mai mult ca atât, Pavel Filip a menţionat că pentru sesiunea de primăvară-vară a Legislativului se propune realizarea angajamentelor pentru următoarele tranşe, precum şi aprobarea Legii bugetului.
Reprezentanţii Misiunii Directoratului General ”ECFIN” din cadrul Comisiei Europene au apreciat programul ambițios de reforme. Totodată, evaluatorii au constatat un bun progres nu doar pentru prima tranșa, încurajând Guvernul să fortifice segmentul financiar-bancar şi să promoveze reformele sectoriale, în particular, să întărească eforturile de luptă împotriva corupţiei şi procesul de reforme în justiţie.
Republica Moldova şi Uniunea Europeană au semnat pe 23 noiembrie 2017, la Bruxelles, pachetul de documente privind acordarea asistenţei macrofinanciare de 100 milioane de euro Republicii Moldova. 40 de milioane de euro sunt acordate sub formă de grant, iar 60 de milioane de euro sunt împrumut. Resursele financiare vor fi alocate în trei tranșe egale, în funcție de progresele înregistrate în implementarea condiționalităților stabilite în Memorandumul semnat între Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.02.2018Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu echipa Misiunii ”ECFIN” din cadrul Comisiei Europene
Comentarii (0)