Termenul procesului de tranziţie definitivă la televiziunea digitală terestră în Republica Moldova a fost prelungit până la 1 martie 2020. Parlamentul a aprobat, în prima ședință a sesiunii curente, modificări ale legislației în acest sens.
La 31 decembrie 2017, emisia televiziunii analogice terestre urma să fie înlocuită, în totalitate, cu televiziunea digitală terestră. Totodată, radiodifuzorii au declarat că nu au instalate multiplexe regionale de televiziune digitală, motiv pentru care au solicitat extinderea termenului.
În context, deputații au aprobat ca termenul-limită de valabilitate a licenţelor de utilizare a canalelor şi frecvenţelor radio pentru televiziunea analogică terestră să fie sincronizat cu termenul de finalizare a tranziţiei stabilit la data de 01 martie 2020, după care licenţele respective nu vor mai putea fi reînnoite.
De asemenea, Consiliul Coordonator al Audiovizualului va organiza concursuri pentru eliberarea licenţelor de emisie pentru dreptul de difuzare pe canalele de televiziune analogică, neprelungite în anul 2017, precum şi va reperfecta licenţele de emisie, valabilitatea cărora expiră până la data de 01 martie 2020, pentru perioada care nu depăşeşte acest termen, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
IT
09.02.2018Termenul de trecere la televiziunea digitală terestră a fost prelungit
Comentarii (0)