Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, în ședința de astăzi, calendarul audierilor planificate pentru această perioadă. Astfel, cele 10 comisii vor organiza audieri publice și vor asigura controlul asupra respectării termenelor de executare a legislației de către Guvern, ministere, alte instituții și autorități publice. În urma audierilor, controalelor și vizitelor de documentare deputații vor înainta autorităților centrale recomandări de îmbunătățire a legislației.
Printre subiectele care urmează a fi audiate de Comisia agricultură și industrie alimentară sunt reforma sectorului știință și cercetare în domeniul agricol, situația în sectorul vitivinicol, implementarea Legii apelor, Legii cu privire la transportul naval, precum și a Acordului privind Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) etc.
Promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, reabilitarea drumurilor din fondurile interne și externe, realizarea proiectelor de asistență în domeniul securității energetice, precum și audierea rapoartelor de activitate a unui șir de instituții, precum Bănca Națională a Moldovei, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică sunt incluse în agenda de lucru a Comisiei economie, buget și finanțe.
Comisia politică externă și integrare europeană va examina măsurile de armonizare a legislației naționale la acquis-ul comunitar, va audia instituțiile responsabile de încheierea tratatelor bilaterale de securitate socială și nivelul de implementare a Acordului de la Paris privind schimbările climatice.
Gradul de realizare a Strategiei de reformă a sectorului justiției va fi examinat de deputații din Comisia juridică, numiri și imunități.
Parlamentarii din Comisia mediu și dezvoltare regională vor desfășura audieri asupra implementării Planului național de extindere a suprafețelor cu vegetație forestieră, asupra resurselor de ape subterane și a problemei irigării terenurilor agricole. La fel vor examina securitatea în bazinul fluviului Nistru.
Activitatea de control parlamentar a Comisiei protecție socială, sănătate și familie se va axa pe subiecte precum sănătatea mentală, controlul și profilaxia tuberculozei, protecția copiilor în situație de risc, controlul tutunului, protecția socială a veteranilor, reforma sistemului de pensii și executarea bugetului de asigurări sociale și cel al fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală.
Securitatea și controlul traficului rutier, securitatea aeronautică, activitatea de testare a integrității instituționale, deficiențele regimului penitenciar și fenomenul corupției în domeniul ocrotirii sănătății vor fi în vizorul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.
Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media va examina situația serviciilor media audiovizuale și politica națională de dezvoltare a mass-media, va exercita control parlamentar asupra realizării Legii privind accesul la informație și cea privind regulile de conduită a spectatorilor în cadrul competițiilor sportive. Totodată, deputații planifică audierea instituțiilor responsabile de respectarea drepturilor de autor și a altor drepturi conexe.
Implementarea Strategiei privind reforma administrației publice, controlul examinării petițiilor și audienței cetățenilor, planificarea strategică de dezvoltare comunitară a autorităților locale sunt câteva dinte subiectele care vor fi examinate de Comisia administrație publică.
Comisia drepturile omului și relații interetnice se va axa pe realizarea drepturilor pacienților, asigurarea egalității și eliminarea discriminării, respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, a celor fără adăpost, a deținuților etc.
Potrivit art. 111 din Regulamentul Parlamentului, controlul asupra executării legii (publicarea în termenele stabilite, organizarea studierii prevederilor legii etc.) de către organele şi persoanele competente, precum şi determinarea eficienţei acţiunii legii revin comisiei permanente de profil, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.02.2018Comisiile parlamentare permanente vor realiza circa 100 de acțiuni de control parlamentar asupra executării legilor, în perioada sesiunii de primăvară 2018
Comentarii (0)