Deputatul Sergiu Sîrbu, șeful delegației Parlamentului la AP OSCE, participă la Reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare a OSCE. Evenimentul are loc la Viena, în perioada 22-23 februarie 2018.
În cadrul reuniunii vor avea loc dezbateri la subiectul știrilor false, schimbărilor climatice, controlului armelor, migrației, terorismului etc. În deschiderea reuniunii vor adresa mesaje Președintele AP OSCE, George Tsereteli, Secretarul general al OSCE, Thomas Greminger, precum și subsecretarul de stat al Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Italiei, Vincenzo Amendola, reprezentând Președinția în exercițiu a OSCE.
În prima zi a reuniunii vor avea loc ședințele celor trei comitete generale ale AP OSCE – Comitetul general pentru afaceri politice și securitate, Comitetul general pentru democrație, drepturile omului și chestiuni umanitare, Comitetul general pentru afaceri economice, știință, tehnologie și mediu ambiant. Vor fi discutate o serie de subiecte de actualitate de pe agenda politică internațională, vor fi audiate rapoartele asupra misiunilor de evaluare a campaniilor electorale și vor fi aprobate activitățile AP OSCE pentru anul 2018.
Reuniunea de iarnă se va încheia cu o sesiune comună a celor trei comisii, în cadrul căreia vor fi audiate rapoartele Președintelui Subcomitetului pentru regulament, Lordul Peter Bowness, Reprezentantul special al AP OSCE privind problemele de gen, Hedy Fry, Președintele Comisiei ad-hoc pentru migrație, Filippo Lombardi și Președintele Comitetului ad-hoc pentru combaterea terorismului, Makis Voridis. Fiecare din aceste rapoarte va fi urmată de o dezbatere generală.
Pe parcursul reuniunii, șeful delegației Parlamentului la AP OSCE, Sergiu Sîrbu va avea întrevederi cu Vicepreședintele AP OSCE, Azay Guliyev și cu Șefa delegației Parlamentului Germaniei la AP OSCE, Doris Barnett, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.