Recent, în cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a avut loc prima ședință de lucru cu privire la elaborarea proiectului Regulilor pieței energiei electrice, la care au participat conducerea ANRE, specialiști din cadrul Agenției, Katerina Karali, reprezentanta Secretariatului Comunității Energetice și Costas Kastrinakis, expert al companiei Kantor Management Consultants, de asemenea, reprezentanți din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii și ai întreprinderilor electroenergetice.
În cadrul întâlnirii, principalele subiecte discutate au fost: tipurile de piețe ce urmează a fi lansate, termenele și condițiile de implementare, inclusiv crearea piețelor comune cu România și Ucraina pentru promovarea comerțului transfrontalier cu energie electrică cu țările vecine și ulterioara integrare a pieței regionale cu piața internă a UE.
De asemenea, un subiect discutat a fost cel legat de responsabilitatea echilibrării și prestării serviciilor de sistem indispensabile funcționării pieței energiei electrice și a sistemului electroenergetic și ce fel de proces reglementat ar putea fi implementat în scopul achizițiilor rezervei de capacitate, decontarea între participanții pieței energiei electrice etc.
Potrivit ANRE, obiectivul general al proiectului de asistență tehnică este de a elabora Regulile pieței energiei electrice pentru Republica Moldova, pe baza principiilor celui de-al III-ale pachet energetic și a codurilor rețelei ENTSO-E, astfel, încât această piață să ajungă la standardele Uniunii Europene.
În același context cei prezenți au discutat despre crearea unei piețe de energie electrică transparentă și competitivă, prin elaborarea unor reguli detaliate privind piețele angro de energie electrică pentru toate segmentele de piață.
Adițional, comunicăm că ANRE în cadrul programului EU4Energy va beneficia de asistență tehnică pentru elaborarea proiectului actului de reglementare menționat.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
22.02.2018Standarde europene pentru piața de energie electrică
Comentarii (0)