Termenul de valabilitate al paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova ar putea fi extins de la 7 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta peste 16 ani. Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, modificări ale legislației privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, în prima lectură.
Proiectul prevede și excluderea menţiunii privind grupa sangvină din buletinul de identitate şi din paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova, din paşaportul diplomatic şi din cel de serviciu.
Alte modificări presupun aplicarea în exclusivitate a semnăturii titularului care a împlinit vârsta de 14 ani - vârstă prevăzută pentru dobândirea capacităţii de exerciţiu limitată. Iar în cazul titularului cu vârsta sub 14 ani şi al celui care nu poate aplica semnătura sa, va aplica un simbol special în condiţiile stabilite de Guvern.
De asemenea, se propune excluderea cuvântului „naţionalitatea” din actele de stare civilă, iar eliberarea obligatorie a buletinului de identitate să fie de la vârsta de 16 ani.
Proiectul urmează a fi dezbătut și votat în lectură finală, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
22.02.2018Termenul de valabilitate al pașapoartelor ar putea fi extins
Comentarii (0)