Ministerul Economiei și Infrastructurii informează că drumurile publice naționale sunt practicabile. Odată cu intensificarea precipitațiilor sub formă de ninsori, care au cuprins raioanele Vulcănești, Comrat, Ceadîr-Lunga, Taraclia, Cahul, Cantemir, Leova, Cimișlia, Hînceşti, Ialoveni, Basarabeasca, Căușeni, Ștefan Vodă, Anenii-Noi, Criuleni, Strășeni, Nisporeni și Orhei, întreprinderile specializate din teritoriu au demarat lucrări de deszăpezire și combatere a lunecușului pe drumurile publice.
Sectoarele de drum ce prezintă un pericol sporit pentru circulația rutieră pe timp de iarnă sunt monitorizate, în comun cu reprezentanții Inspectoratului Național de Patrulare al IGP al MAI, pentru a se interveni urgent în caz de necesitate.
De asemenea, autocamioanele grele, care nu sunt dotate în conformitate cu prevederile Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare, sunt stopate temporar de către INP, pe o perioadă de maxim o oră, și staționate pe acostamente cu scopul de a executa lucrările de deszăpezire în siguranță, dar și pentru a preveni blocarea circulație. O astfel de situație a fost înregistrată pe sectorul de drum R30: Anenii Noi-Căușeni-Ștefan Vodă-frontiera cu Ucraina, localitatea Ciobanovca, și localitatea Troița Nouă. În prezent, toate camioanele grele, care staționau temporar, au fost tractate de pe sectoarele dificile de circulație, iar ulterior se vor deplasa spre punctul de destinație.
Potrivit informațiilor, în procesul tehnologic sunt antrenate: utilaje speciale – 79 de unități, material antiderapant – 434 de tone, muncitori rutieri – 92.
Ministerul Economiei și Infrastructurii recomandă participanților la trafic să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare, în special a celor ce țin de dotarea automobilelor și conducerea acestora pe timp de iarnă.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
27.02.2018Starea drumurilor publice naționale este satisfăcătoare
Comentarii (0)