Trimite e-mail | Printeaza
Economie
01.03.2018

Parlamentul a ratificat Convenția pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu Georgia

Parlamentul a ratificat Convenția pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu Georgia

Parlamentul, în ședința de astăzi, a ratificat Convenția între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Georgiei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi a Protocolului adiţional, întocmite la Tbilisi, la 29 noiembrie 2017.
 
Scopul documentului este dezvoltarea relaţiilor economice dintre Republica Moldova şi Georgia atât în domeniul eliminării dublei impuneri a persoanelor fizice şi juridice, cât şi în scopul atragerii investiţiilor străine. Prevederile Convenţiei au ca scop crearea unor sisteme fiscale care ar coordona acţiunile îndreptate asupra evitării dublei impuneri, distribuirii drepturilor impunerii fiscale, precum şi eliminării discriminării fiscale sub orice formă, fapt care va asigura condiţii favorabile de efectuare a activităţii economice externe şi de consolidare a acestor relaţii.
 
Iniţiativa de a încheia Convenţia aparţine autorităţilor georgiene. Documentul este structurat în 28 de Articole, precum şi un Protocol adiţional, parte integrantă a acestuia. Conform Convenţiei, aceasta va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care a fost indicată îndeplinirea procedurile interne necesare pentru intrarea în vigoare a Convenţiei.

Actualmente Republica Moldova aplică Convenţii/Acorduri pentru evitarea dublei impuneri cu 48 state partenere.
 
Relațiile diplomatice între Republica Moldova și Georgia au fost stabilite la 25 iunie 1992, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus