Partidul Democrat din Moldova şi-a exprimat sprijinul politic pentru construirea unei arene sportive ultramoderne şi multifuncţionale în Capitală, care va fi numită Arena Chişinău.
În cadrul şedinţei săptămânale de marţi a PDM, a fost prezentat şi discutat conceptul acestei construcţii, care va începe în curând şi va fi realizată într-un an de zile, printr-un parteneriat de tip public-privat.
Vorbind despre acest proiect în cadrul briefingului de presă al partidului, speakerul Parlamentului Andrian Candu a spus: „Am avut discuţii cu mai mulţi potenţiali investitori din lume şi există interes deja ca în Republica Moldova să fie dezvoltat un astfel de proiect. Există o stabilitate economică, o creştere a potenţialului economic al societăţii şi avem nevoie de o astfel de infrastructură”. Preşedintele Parlamentului a spus că trebuie parcurse unele etape premergătoare legate de adoptarea unor hotărâri de Guvern şi a unor legi, urmând ca apoi să aibă loc o licitaţie internaţională pentru desemnarea firmei care va construi obiectivul.
Conform informaţiilor furnizate, Arena Chişinău va avea o capacitate de 3.000-5.000 de locuri pe scaune, 800-1.200 de locuri de parcare şi va putea găzdui diferite evenimente sportive, dar şi conferinţe, expoziţii sau concerte. Construcţia va avea de asemenea o piscină olimpică, terenuri de tenis, facilităţi pentru spa şi fitness. Arena Chişinău va ocupa o suprafaţă totală de 10 hectare în Stăuceni, sectorul Rîşcani.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
13.03.2018Arena Chişinău – primul proiect de parteneriat public-privat din Republica Moldova
Comentarii (0)