Potrivit Organizației pentru atragerea investițiilor şi promovarea exportului, dezvoltarea climatului de afaceri, promovarea produselor și producătorilor autohtoni, diversificarea piețelor de export și atragerea investițiilor străine în economie, reprezintă priorități strategice trasate de Guvernul Republicii Moldova și pentru anul 2018.
Pentru a realiza cele propuse, autoritățile intensifică dialogul cu partenerii externi, un rol deosebit fiind atribuit Emiratelor Arabe Unite – o piață cu potențial ce urmează a fi valorificat atât pentru exportul produselor autohtone, cât și în calitate de sursă de investiții străine. În acest sens, deja au fost încheiate acorduri în domeniul promovării și protejării reciproce a investițiilor, în domeniul evitării dublei impuneri, precum și prevenirii evaziunii fiscale cu privire la impozitele de venit.
Urmare a vizitei oficiale a Prim-ministrului Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite de la finele lunii ianuarie 2018, părțile au agreat asupra dezvoltării dialogului și interacțiunii business-ului din ambele state în cadrul diverselor evenimente de afaceri.
Luând în considerare cele expuse, Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) și Ministerul Economiei invită agenții economici autohtoni, interesați de piața Emiratelor Arabe Unite, să participe la Forumul de Afaceri Moldo – Emiratez, care va avea loc în data de 9-10 mai 2018, la Dubai.
Pe data de 10 mai 2018 va avea loc deschiderea Ambasadei Republicii Moldova in Emiratele Arabe Unite. MIEPO împreună cu partenerii din Emiratele Arabe Unite vor identifica pentru companiile participante din Republica Moldova parteneri locali pentru dezvoltarea relatiilor economice bilaterale.
Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) este instituția de contact pentru companiile interesate de vizita de afaceri în Emiratele Arabe Unite - 022 27 36 54 sau adresa de email office@miepo.md.